Hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului Cristian, Braşov
Hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului Cristian, Braşov - Preot Vasile Sorin Dobre.
Orice lăcaş de cult ortodox poartă numele unui praznic împărătesc, al unei sărbători a Maicii Domnului sau a unui sfânt. Cuvântul hram vine din limba slavonă, şi înseamnă casă, o casă excepţională în care locuieşte Dumnezeu cu aleşii Săi.
Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei.
Sub cupola harului ceresc cerdicinoşii s-au rugat pentru milă şi bine pentru toţi, pentru sănătate şi înţelegere. Simbol al unităţii de credinţă în Hristos, hramul păstrează vie limba, tradiţiile şi obiceiurile neamului românesc.
Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită pe 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit.
Lăcaşul a fost construit la 1795 pe locul unei foste biserici.
La mulţi ani, tuturor celor sărbătoriţi!
Sărbătoarea Ortodoxiei în Piața Sfatului din Brașov
Hramul Bisericii Sfînta Parascheva Groveri Braşov .
Pr Florin Garlonta 2-Cantare -A mai trecut un an
Hramul Bisericii Sfînta Parascheva Groveri Braşov .
Pr Florin Garlonta Senior-Cantare -A mai trecut un an...
Grupul Iubim Brasovul partener si promotor al evenimentului
Vechea biserică a românilor din Cetate -Biserica Sfînta Parascheva,tot odatā sārbātorim in anul acesta 131 de ani de la sfinţirea Bisericii.
La eveniment pe lânga vor participa înalti clerici si partenerii nostri Cvintetul Anatoly!
• Aici au venit să se închine toţi românii din Cetate pînă la inaugurarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Piaţa Sfatului.
• Acum, la Biserica Sfînta Parascheva din Groaveri, braşovenii vin să se roage Cuvioasei şi să cinstească memoria unor mari personalităţi ale istoriei îngropate la umbra zidurilor sfinte .
Anul acesta se împlinesc 131 de ani de la sfinţirea Bisericii Cuvioasa Parascheva din Şchei. Frumoasa bisericuţă ortodoxă din inima Cetăţii a fost de-a lungul timpului loc de închinăciune şi de minuni. Credincioşii spun că nu degeaba locaşul poartă hramul celei numite „mult folositoare”, cine se roagă fierbinte la Sfînta Parascheva, cu evlavie şi credinţă, primeşte ajutor negreşit. Vestea că slujbele şi acatistele la această biserică au mare putere atrage ca un magnet mii de braşoveni, şi nu numai. Biserica Sfînta Parascheva este şi loc de cinstire a memoriei unor mari personalităţi ale culturii noastre. Cărturari, profesori, compozitori, eroi ai neamului îşi dorm somnul etern în mormintele care înconjoară biserica. Monitorul Expres vă invită să cunoaşteţi mai bine povestea acestei biserici din coasta Tîmpei, altar unic de credinţă şi istorie, însă prea puţin pus în lumină de cronicile prezentului.
Capela din Groaveri
Biserica Sfînta Parascheva a fost ridicată dintr-o capelă de cimitir. O parte a credincioşilor braşoveni au vrut să aibă cimitirul lor, separat de cel al Bisericii Sf. Treime-Grecească din Tîrgul Cailor. În 1872, au cumpărat de la viitorul protopop Ioan Petric un teren de 695 stînjeni în Ciocrac, loc numit mai tîrziu Groaveri, de la germanul „graben“, care înseamnă groapă sau tranşee. În această zonă, în scop de apărare, fuseseră săpate şanţuri care se umpleau cu apă. Pe la 1883 şanţurile au început să fie astupate, pămîntul a fost nivelat şi apele canalizate. Terenul achiziţionat pentru suma de 3.150 de florini cuprindea şi o casă de piatră construită în anul 1866 şi o casă din lemn, căreia i se spunea „Casa Călugărului“. Capela mortuară a fost ridicată, cu aprobarea magistratului, între 1874-1876, prin eforturile preotului paroh Bartolomeiu Baiulescu şi cu sprijinul protopopului Ioan Popazu. Fondurile necesare, adică 4.450 de florini, proveneau din bani strînşi prin subscripţie publică. Tot atunci a fost amenajat şi cimitirul, în final ajungîndu-se la 9.200 de florini. În anul 1888, o delegaţie a cerut Mitropolitului Miron Românul din Sibiu binecuvîntarea pentru utilizarea capelei de cimitir drept lăcaş bisericesc. Mitropolitul a trimis vorbă: „Faceţi cu binecuvîntarea mea Sfinţirea apei şi punerea Antimisului, apoi folosiţi Capela pentru oficiile sacre“. Aşa a luat naştere noua biserică din Groaveri a şcheienilor, în care s-au adus tîmpla, policandrul mic şi cîteva icoane de la capela din Tîrgul Grîului (Piaţa Sfatului). Biserica a fost binecuvîntată de Miron Românul la 25 februarie 1888. Aici au venit să se închine toţi românii din Cetate pînă la inaugurarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului.
Ca biserica ortodoxă română din Viena
Între anii 1919 şi 1946, locaşul a funcţionat ca biserică a Garnizoanei Militare-Braşov, avînd ca preot slujitor pe Eugen Saftu. A îndeplinit rol de capelă pînă în 1954 cînd, prin ordinul 5942 semnat de I.P.S. Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, a devenit Biserica Parohială cu hramul Sf. Cuvioasa Parascheva, slujită de preotul paroh Laurenţiu Victor. După doi ani, pictorul Iosif Vasu a realizat pictura în frescă, pictorul Vasile Niţulescu a făcut noua tîmplă, iar Nicolae Dobrescu, icoanele de la cafas. Între anii 1969-1973 biserica şi picturile interioare şi exterioare au fost renovate. Biserica a fost resfinţită în 14 octombrie 1973 de către mitropolitul Nicolae Mladin, însoţit de episcopul vicar Emilian Răşinăreanul şi un sobor de preoţi. Construită după modelul bisericii ortodoxe române din Viena, Nicolae Iorga compara acest locaş cu biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Biserica este construită din piatră şi cărămidă, în formă de cruce, cu sinusuri semicirculare în exterior, cu elemente orientale şi mozaice, avînd o lungime de 18 m, lăţime de 6 m şi înălţime de 12 m. Tavanul este boltit, avînd cupola centrală cu 16 ferestre. În zidurile laterale sînt amplasate 3 ferestre mari cu vitralii. Acoperişul, făcut din tablă, are 10 turnuleţe şi o clopotniţă cu două clopote. Icoanele de pe iconostas datează din anul 1838.
#hramulSfîntaCuvioasăParaschevaBrasovSchei
#GraveriBiserica
#Iubim_Braşovul
#cvintetulanatoly
Walk in Brasov - visiting Transylvania # 13. Churches in Old Town Brasov pt 1 - Biserici in Brasov.
Churches in the old Brasov are:
The Annunciation Church (Biserica Bunavestire).
Church of Saints Peter and Paul (Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel).
Assumption Church (Biserica Adormirea Maicii Domnului).
Holy Trinity Church (Biserica Sfanta Treime).
Black Church (Biserica Neagra).
Church of Saint Paraskeva (Biserica Sfanta Parascheva).
St. Nicholas Church (Biserica Sfantul Nicolae).
These churches serving Christians in the Old City.
BISERICA Adormirea Maicii Domnului Poiana Campina ROMANIA. HD.
Istoria Bisericii Poiana Câmpina, fostă Mănăstire ,cuprinde trei mari perioade: de la zidire până la închinare (1690-1752), de la închinare până la transformare în biserică de mir (1752-1864) şi de la 1864 până astăzi. Mănăstirea Poiana, ctitorită de Spătarul Toma Cantacuzino pe moșia sa în anul 1690 și terminată în 1711 a fost la început de rang boieresc pentru ca apoi să devină cetate de rang domnesc iar din necesitate istorică şi strategică a fost transformată într-o fortăreaţă militară.
Church History Poiana Campina, a former monastery, contains three major periods: from building to worship (1690-1752), from worship to transform the parish church (1752-1864) and from 1864 until today. Glade Monastery, founded by Thomas Cantacuzino backrest on his estate in 1690 and was completed in early 1711 and then rank noble rank to become the royal city and the historical and strategic necessity was turned into a military fortress.
Preot Paroh Laurentiu Buchiu, Diacon Valentin Dima.
Fan Turism Braşov produce la comandă videoclipuri publicitare şi filme de prezentare. Asigură promovarea acestora pe principalele portaluri si saituri web specializate. Realizează şi multiplică DVD personalizate, de prezentare şi promovare a obiectivelor turistice şi serviciilor oferite de acestea. Aceste DVD-uri le puteti valorifica direct sau incluse în valoarea prestaţiei. Toate produsele sunt realizate în format full HD. E-mail contact: fanturism@gmail.com
Hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului Cristian, Brasov
Cuvant preot Vasile Sorin Dobre. Doina si invartita - Transilvania pentru totodeauna profesor Sebesan Nicolae.
Limba, identitatea nationala, cultura si traditiile au radacini in credinta.
Biserica Adormirea Maicii Domnului Cristian.
Lacasul a fost construit la 1795 pe locul unei foste biserici. Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului este sarbatorita pe 15 august. Este ziua in care facem pomenire de mutarea ei din aceasta viata, la cea vesnica.
Talent și Efort. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Militari I (10 02 2018)
Invitat:
Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București
Nicolae Marian Catrina, expert restaurare pictură
Realizator: Mihaela Poenaru
Biserica din Cheia 1818 Moeciu Bran
Biserica Adormirea Maicii Domnului (1818) se afla in satul Cheia, Brasov (monument de arhitectura romaneasca din 1818 cu pictura exterioara)
Zi de sărbătoare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău
LIVE Gândul Zilei * preot prof.dr.Cristian Muntean
Acum LIVE la emisiunea *Gândul Zilei * preot prof.dr.Cristian Muntean - Biserica Adormirii Maicii Domnului din Piața Sfatului !
Cristian MUNTEAN este numele sub care semnează preot dr.Ştefan-Cristian Muntean, n. 18 decembrie 1971, Braşov. Poet şi eseist. Absolvent al Facultăţii de Teologie Oradea, doctor în teologie al aceleiaşi facultăţi. Preot la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Braşov şi fost director al Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae” din Braşov. Este membru al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2013. Colaborări la revistele Aurora, Familia, Legea românească, Renaşterea, Gândirea, Revista Teologică, Telegraful Român, Ortodoxia, Glasul Bisericii, Biserica Ortodoxă Română, Lumina, Caligraf, Mişcarea literară. Debut absolut în 1991 în Legea Românească. Debutul editorial în 2003 cu volumul de versuri Singurătăţile dorului, Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov. Poeme traduse în spaniolă, în volumul bilingv Silencios Fructuosos, publicat la Cultiva Libros. Premiul Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri Nostalgii (2013)
OPERA: Versuri: Singurătăţile dorului (2003); Tăceri roditoare (2005); Neînserate dimineţi (2008); Silencios Fructuosos, ediţie bilingvă, româno-spaniolă (2010); Citadela sufletului meu (2011); Nostalgii, antologie de autor (2013); Semne de carte (2015); Eseuri: Ierusalim, istorie şi eshatologie (2005, reed. 2010); Înţelesuri ortodoxe (2010); Episcop Dr. Vasile Coman, Teme de lectură (2013); Mărturisire şi dialog, în colaborare cu Pr.Prot. Dănuţ Gh. Benga (2015); Înţelesuri ale evanghleiei (2016); Ediţii de text: Episcop Vasile Coman, Rugăciunile pentru autorităţile Statului în Cultul Creştin (2007); Episcop Vasile Coman, Glasul credinţei, cuvântări apologetice pentru întărirea credinţei în Dumnezeu (2011).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): Anca Maria Dobri, Juvenalie Ionaşcu, Olivia Axinte, Teodor Mircea, Cezar Boghici, Adrian Lesenciuc, Laurenţiu-Ciprian Tudor, Florin Sindrilaru, Mircea Mot , Anton Niculae.
Cununie religioasa - Biserica ortodoxa Sanpetru
Slujire arhierească în Parohia Hărman 2
Biserica Adormirea Maicii Domnului Suceava Stil Vechi
Sfintire Biserica Adormirea Maicii Domnului Suceava Stil Vechi 2011
Concert de colinde la Biserica Ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului” din Cugir
Walk in Brasov - visiting Transylvania # 14. Churches in Old Town Brasov pt 2 - Biserici in Brasov.
Churches in the old Brasov are:
The Annunciation Church (Biserica Bunavestire).
Church of Saints Peter and Paul (Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel).
Assumption Church (Biserica Adormirea Maicii Domnului).
Holy Trinity Church (Biserica Sfanta Treime).
Black Church (Biserica Neagra).
Church of Saint Paraskeva (Biserica Sfanta Parascheva).
St. Nicholas Church (Biserica Sfantul Nicolae).
These churches serving Christians in the Old City.
Tg.Ocna - Romania (Biserica Adormirea Maicii Domnului)Sec.XVII
Am creat acest videoclip cu Editorul video YouTube (
Biserica Adormirea Maicii Domnului din parohia Balaceanca
Comuna Cernica, Judetul Ilfov,
Preot Paroh Iordachescu Constantin
[LIVE] câteva din cele 40 de Paraclise ale Maicii Domnului, Brașov
[LIVE] câteva din cele 40 de Paraclise în cinstea Maicii Domnului, Brașov
Soborul Maicii Domnului, la Catedrala Patriarhală
Biserica din Șcheii Brașovului și-a cinstit ocrotitorul