Focul Viu din Tinutul Buzaului | The eternal flames of Buzau Land
Un fragment din documentarul Ținutul Buzăului - Focul, realizat de DIGI World in colaborare cu echipa Geoparcului Tinutul Buzaului.
tinutulbuzaului.org
#100 de zile de vară. Focul viu... de Buzău
Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: Vorbim acum şi despre Focul Viu, un fenomen care mai poate fi văzut în puţine locuri de pe glob. În România suntem însă privilegiaţi. Văpăi din pământ, uneori şi de câţiva metri înălţime, putem admira atât în Vrancea cât şi în Buzău. În comuna buzoiană Lopatari nu doar fenomenul în sine e o încântare, ci şi drumul până acolo. Îl putem face tot în cele 100 de zile de vară., Stiri, 26-08-2017
Focul Viu de la Terca
Iată câteva produse foarte interesante pentru concediu!
Beneficiati de o primă reducere 15% cu codul READYPROAF15 si apoi de 5% pentru cumparaturile următoare cu READYPROAF5 !!!!
Focul viu, Satul Terca, Comuna Lopătari, județul Buzău
Se poate ajunge cu mașina la baza dealului, iar de acolo se urca intre 10 minute și o ora în funcție de condiția fizică și mai ales de poteca aleasa.
Bineînțeles că dacă ar fi fost acest foc oriunde altundeva în Europa, era asfaltat pana la el iar indicatoarele începeau de la Buzău.
IMBECILITATEA autorităților locale foste și actuale a făcut să nu existe niciun indicator, nicio potecă marcată, totul într-o maximă paragină și mizerie, se trece peste o punte de lemn care stă să cadă.
ESTE POSIBIL SĂ NU GĂSIȚI LOCAȚIA. INFORMAȚI-VĂ BINE DE LA LOCALNICI, CARE SUNT FOARTE AMABILI !
focul viu. Adresa: Terca Localitate: Lopatari Judet: Buzau
Adresa: Terca
Localitate: Lopatari
Judet: Buzau
Focul viu - Buzau, Romania - Live fire
FOCUL VIU - Lopătari - Buzău
Focurile vii de la Lopătari
Localitatea Lopătari din Buzău este una dintre puținele din lume în care noaptea e ca ziua. E adevărat, e puțin exagerat. Dar foarte puțin. Aici, în inima munților Buzăului, poate fi văzut un fenomen rar întâlnit pe planetă, dar incredibil de spectaculos: Focurile vii.
Fenomenul este întâlnit aproape de satul Terca, undeva pe un deal de pe malul stâng al râului Slanic, la o altitudine de aproximativ 840 m.
Flăcările sunt alimentate de gazele care ies prin crăpăturile scoarței terestre la suprafață. Nici nu e de mirare că acest fenomen are loc aici. Suntem doar în Carpații de Curbură. De cele mai multe ori, focurile se aprind spontan și pot forma flăcări de până la 1 metru înălțime. Flăcările sunt aprinse aproape permanent, unii localnici numindu-le, pe bună dreptate, „Focurile veșnice“. Există însă unele intervale, mai scurte, în general iarna sau când plouă, când focurile...dispar.
Focul Viu / The Living Fires in Buzau county
Amazing natural phenomenon. Amazing natural area.
Focul viu -Buzău
filmare: 03.06.2017 18:40
Daca va place dati like si abonativa
Lopatari Buzau Focul Viu altitudine 843 metri
Feu vivant Focul viu à Buzau en Roumanie (Lopatari, Terca)
Les Feux vivants. Ce spectaculaire phénomène naturel est unique en Europe. Il s'agit plus exactement des régions aux émanations de gaz naturel qui s'allument.
Focul Viu de la Andreiasu de Jos, Vrancea
În munții Vrancei, la aproximativ 37 de kilometri de Focșani, pe cursul râului Milcov și într-o zonă care include localitățile Mera, Reghiu, în centrul comunei Andreiașu de Jos, imediat sub limita inferioară a unei foarte frumoase păduri de brazi, se poate vedea un fenomen natural foarte rar întâlnit în lume – focurile vii.
Buzau Lopatari a doua zi de izolare
Vulcanii Noroiosi din Buzau, Romania
Vulcanii Noroiosi, Paclele Mici sunt situati la circa 10 km de satul Berca, Judetul Buzau, la o inaltime de 341 m. Acestia se intind pe o suprafata de 16,5 ha.
Vulcanii noroiosi sunt formatiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adancime, care trec printr-un sol argilos, in combinatie cu apa din panza freatica. Namolul, format din apa amestecata cu argila, impins de gaze, iese la suprafata, unde in contact cu aerul se usuca, formand niste structuri conice asemanatoare unor vulcani.
La Focul Viu de la Andreiașu de Jos, Románia
Turist in Romania: Vulcanii noroiosi (Mud Volcanoes), Buzau, Romania (English subtitle)
Descopera unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Romania - Vulcanii Noroiosi de la Berca, judetul Buzau.
Travel and discover one of the most amazing places in Romania - Mud/Muddy Volcanoes from Berca, Buzau county.
---------------
Aștept comentariile voastre în căsuța de mai jos! Vizionare plăcută!
-----------------------
Mai multe clipuri puteti urmari pe canalul meu de Youtube:
Pentru a fi la curent cu toate noutatile de pe blog, vizitati
Instagram: FromMegwithLove
Twitter: @AdinaMeg
Romania - Natural fire in Lopatari
Description
Valea Salciei, Buzau, Romania
Drumul către Valea Salciei, Buzau, Romania, și o vedere de ansamblu a localității.
Focurile Vii - Buzau - FAIL!!!!
Drumul catre focurile vii din Buzau. NU recomand!
Focul Viu
Focul Viu - Fata Necajita
in drum spre Penteleu (Ferma de sub Penteleu)